28 decembrie 2018

Rezoluții pentru 2019? Alege să le gândești într-un mod smart

Se spune că luna decembrie este cea mai aglomerată din an și asta nu doar din cauza pregătirilor de sărbătoare, ci și pentru că, psihologic vorbind, inevitabil te gândești la ce a mers bine și ce nu tot anul, ce ai reușit să faci, care au fost eșecurile și, desigur, ce vrei să realizezi în anul care vine.

Totuși, ca să reușești să bifezi cât mai multe din proiectele/planurile pe care le ai în minte pentru 2019 ai nevoie de (ghici ce?!) un plan. Da, nimic nu iese bine fără planning, iar asta e pentru că ritmul actual al vieții, programul haotic și deseori imprevizibil te pot abate de la ce ți-ai propus dacă nu te organizezi eficient.

Primul pas: obiective clare și concise. Când îți setezi rezoluțiile ține cont de regula keep it simple and short. De ce? Pentru că dacă le vei numi simplu va fi mai greu să te abați de la ele. În plus, dacă știi exact ce vrei chiar de la început nu vei mai petrece atât de mult timp gândindu-te la cum să îți duci la bun sfârșit planul. Practic, vei avea în fața ta o hartă exactă care te duce la destinație!

Lângă rezoluție notează-ți și câțiva indicatori de reușită! Ai nevoie să fii motivat și câteodată, pasiunea nu este suficientă. Ca să te poți bucura de ce ai realizat până la un punct și să vezi ce mai trebuie rezolvat scrie lângă fiecare rezoluție câteva puncte care, odată îndeplinite, îți vor arăta că ești tot mai aproape să-ți îndeplinești obiectivul.

Termenele limită, esențiale. Ca să nu sari peste obiective sau să folosești scuza ,,am uitat”, stabilește clar deadline-uri pentru fiecare obiectiv. Îți cunoști ritmul de muncă, capacitatea de acumulare de informații și sistemul în care te dezvolți, așadar poți să determini singur când ar trebui să reușești să transformi în realitate fiecare obiectiv.

Întoarce-te constant la lista ta! Pentru că ești mereu conectat la ce se întâmplă în jurul tău este normal să ai mereu zeci de idei care ți se par demne de a fi îndeplinite. Totuși, trebuie să știi mereu faptul că un om nu le poate face pe toate și să-ți reamintești care sunt de fapt obiectivele tale. Restul ideilor pune-le într-un carnețel ca să le poți aplica ulterior. Concentare, concentrare și iarăși concentrare! 🙂                              

Gata cu teoria, e vremea pentru practică! Puțin mai este până la finalul anului, așadar gândește-te care-ți sunt rezoluțiile. Baftă!