The Entrepreneurship Academy este administrată de Fundația EntrepreNation, creată de cele trei organizații fondatoare. Misiunea fundației este dezvoltarea antreprenoriatului în România. Universitatea este proiectul principal al Fundației EntrepreNation.

Organizații Fondatoare

EDUCATIVA este un grup de întreprinderi sociale ce sprijină tinerii din România să-și realizeze potențialul de dezvoltare personală. Printre proiectele EDUCATIVA se număra RIUF – cel mai mare târg internațional de universități din Europa de Est, EDMUNDO – serviciu gratuit de consiliere pentru studii în străinătate, UNIVERSALIO – consiliere educațională pentru admitere la universități internaționale de top, AdmitereOnline.ro – platformă de înscrieri online la universitățile din România, REVIRO – serviciu de resurse umane specializat în reintegrarea absolvenților români de studii internaționale. În cadrul The Entrepreneurship Academy EDUCATIVA contribuie cu promovarea universității către zeci de mii de liceeni și studenți și gestionarea procesului de admitere.
Maastricht School of Management România dezvoltă pentru al 5-lea an un program de Executive MBA orientat către antreprenoriat și o serie de programe educaționale pentru mediul de afaceri. În cadrul The Entrepreneurship Academy MSM va asigura un standard înalt al conținutului academic oferit de profesioniști recunoscuți în din mediul de afaceri românesc.
Universitatea Alternativă este un mediu de învățare unde fiecare student își crează un parcurs de învățare personalizat. Aflată în al 5-lea an de funcționare, echipa UA a lucrat cu peste 500 de tineri cu potențial înalt și este pentru al doilea an în topul WorldBlu al celor mai democratice organizații din lume. În cadrul The Entrepreneurship Academy Universitatea Alternativă va contribui cu experiența în educația tinerilor, cu expertiză în dezvoltarea autonomiei în învățare și cu mediul de învățare deja existent.

Partener Fondator

ING Bank este primul partener Fondator al The Entrepreneurship Academy. ING Bank este, în același timp, prima instituție financiară internațională care a a deschis o fililală în România după 1989. Așadar nu e nicio surpriză că în 2015 intră în parteneriat cu o inițiativă de pionierat care are drept scop crearea unui reper pentru educația antreprenorială din România și din regiunea sud-est europeană. Sprijinul ING Bank pentru activitatea The Entrepreneurship Academy îmbracă forma ajutorului financiar, al îndrumării strategice și al burselor pentru viitorii studenți.