24 mai 2019

Ce rol ți se potrivește într-o echipă?

Oricât de izolat ar fi jobul tău și oricât de independent ai fi, pentru a reuși și a avea mai mult impact prin ceea ce faci, mai devreme sau mai târziu ai nevoie să colaborezi cu alte persoane. Umanitatea a evoluat foarte mult și a reușit să întreprindă lucruri mărețe, prin colaborare și unirea forțelor – în familii, triburi, comunități, organizații, proiecte, cooperative, națiuni, mișcări globale. Chiar dacă de multe ori fondatorii afacerilor sau directorii companiilor sunt cei care apar în lumina reflectoarelor, aceștia nu ar reuși să aibă succes fără echipa din spate, fără diversitatea coechipierilor și a abilităților acestora.

Deși poate părea clișeic, specialiștii spun că munca în echipă este o abilitate-cheie pentru viitor. În contextul în care tehnologia evoluează și inteligența artificială (AI) începe să schimbe modul în care arată joburile, lucrul sănătos în echipă este fundamental. Un studiu realizat de Atlassian arată că angajații sunt la fel de entuziasmați (86%) cât sunt și sceptici (87%) despre prezența AI la locul de muncă, iar 90% dintre respondenți nu au încredere că AI se poate adapta la situațiile schimbătoare. În același timp, 90% din companii se confruntă cu probleme atât de complexe încât echipele mixte sunt esențiale pentru rezolvarea lor.

Antreprenoriatul, mai ales, nu este o activitate individuală, ci una bazată pe lucrul în echipă. Ai nevoie să colaborezi pentru a avea succes, pentru a îți atinge obiectivele și pentru a crea ceva inovator, care să dăinuiască. Iar construirea unei echipe nu este ușoară – necesită timp, atenție, dedicare, adaptare, uneori frustrare, dar aduce și recompense mari: relații de durată, soft skills utile pe viitor, sentimentul de apartenență și faptul că te poți baza pe ceilalți.

Pentru că fiecare dintre noi are anumite puncte-forte, este util să ne identificăm cel mai potrivit rol într-o echipă. Există mai multe clasificări făcute de specialiști legate de rolurile dintr-o echipă. Într-un articol realizat de Harvard Business Review, sunt menționate opt roluri comune pe care membrii unei echipe sau organizații ar trebui să le joace:

  1. Coordonatorii agendei: definesc și comunică direcțiile strategice și prioritățile echipei
  2. Integratorii: asigură integrarea informațiilor și fac alinieri între departamente
  3. Managerii execuției: sunt responsabili de planificare, execuție și responsabilitatea echipei
  4. Talent Developers: Atrag, evaluează dezvoltă și rețin talentele în echipă
  5. Diplomații: construiesc alianțe în interiorul organizației și modelează mediul extern
  6. Modele: inspiră și conturează valorile, comportamentele și cultura organizației
  7. Arhitecții: creionează și transformă procesele organizației sau echipei
  8. Inovatorii: susțin învățarea organizațională, inovația și adaptarea

La început de drum într-un proiect sau business, poate că nu folosești tocmai o clasificare a echipei ca cea de mai sus. Însă ajută să știi ce rol ocupi cel mai bine în cadrul unei echipe. Pentru a descoperi ce superputeri ai când vine vorba de colaborare, dar și pentru a învăța mai multe despre lucrul în echipă, vino pe 30 mai la Workshopul Team Superpowers. Este un atelier practic, gratuit, pentru liceenii care vor să-și antreneze abilitatea de a colabora. Este organizat de EA-The Entrepreneurship Academy și este o ocazie numai bună să vezi și sediul facultății, unul dintre cele mai moderne spații de învățare din România. Pentru a participa, te poți înscrie aici.

Keep in mind ce spunea George Shinn: ,,There is no such thing as a self-made man. You will reach your goals only with the help of others”.